14 decembrie 2012

Din publicatiile mele ...




FARUL BUNEI SPERANŢE !

articol apărut în revista "AVENTURI" nr. 17
de Marius - Mircea Barău
 (text reeditat)





        Putem spune că pescuitul cu năluci la şalău şi cu atât mai mult la somn, precum şi la ceilalţi răpitori importanţi, pare mai atrăgător decât pescuitul la staţionar. Aceasta, numai şi pentru simplul fapt că e mai dinamic comparativ cu aşteptarea de multe ori frustrantă în cazul unui pescuit la staţionar. Evident, nu este o universal valabilă opţiune, probabil ţine de temperamentul fiecăruia. Incontestabil, spun majoritatea, are o mai mare eleganţă sportivă, cum are de altfel şi pescuitul crapului cu lanseta de muscă, deşi acesta din urmă e mai degrabă o curiozitate exotică. Pentru cei interesaţi însă de exemplarele mari de răpitori, pescuitul la staţionar este o metodă mai eficace, cel puţin la somn, dacă nu şi la şalău.
        Într-un alt articol, am prezentat unul dintre locurile bune pentru pescuitul crapului din oraşul Sulina, respectiv, Bazinul Mare. M-am gândit că n-ar fi lipsit de interes dacă aş vorbi şi despre pescuitul şalăului sau somnului la staţionar, într-o zonă imediat apropiată celei mai sus amintite.

Localizare:

        Două locuri au căpătat o anumită celebritate locală şi nu numai, pentru capturile de şalău şi de somn. Mulţi dintre dvs. le cunosc deja.
        Unul este la: Intrarea în Bazinul Mare, numit şi Cap de Mol - (mol însemnând în limbaj marinăresc dig de piatră construit în larg la intrarea într-un bazin portuar destinat să potolească apa şi să formeze cheuri suplimentare), aflat pe malul drept al Canalului Sulina, loc strategic pentru şalău, unde am avut capturi importante, de până la 7 kilograme.
        Celălalt este: Anaforul sau groapa de la Farul Vechi, pe malul opus şi aproximativ la acelaşi nivel, loc consacrat pentru pescuitul somnului. E important de spus că la ambele locuri se ajunge şi dacă nu aveţi barcă şi se poate campa în imediata apropiere în special la Farul Vechi. Molul se află în incinta inaccesibilă pentru public a Portului Liber Sulina, dar, ocolind pe jos tot Bazinul Mare, veţi ajunge exact în faţa Capului de Mol, pe malul opus. Iar la anaforul de la Farul Vechi se merge trecând canalul Sulina în centrul oraşului, luând-o apoi în aval şi urmând linia vechiului dig de apărare de pe malul stâng al canalului, printr-un cartier pitoresc care se numeşte Prospect.
    Plecând din Sulina cu echipamentul în spate, veţi face aproximativ 30-40 de minute până la ambele locuri. Cu barca, e un drum de nici 5 minute din oraş.



        Aşa cum se poate urmări din schemă, sau din imaginea din dreapta se poate vedea Capul de mol. Adâncimea e relativ mare începând de la mal, cu fund pietros până la o distanţă de aproximativ 15 - 20m, constituit în mod artificial prin scufundarea blocurilor de piatră pe un pat de fascine (crengi de salcie sau alun legate între ele într-o formă geometrică relativ regulată) începând din imediata apropiere a capului de mol. 
        Unul lângă altul, pot pescui confortabil doi pescari cu două lansete. Se pot înghesui şi mai mulţi, în lungul digului, spre amonte, lansând direct în Dunăre, dar există riscul agăţării monturii la mal şi al pierderii unui peşte mai deosebit. Observaţi cele patru puncte galbene, am marcat cu ele o zonă pe care nu o recomand celor ce vin aici pentru prima dată. Arocamentul de întărire a digului până la capul de mol, fiind acoperit cu apă mai tot timpul anului, este o agăţătoare sigură pentru monturi. Dacă vreţi să daţi în această zonă, aşezaţi-vă lângă un localnic, urmăriţi-l cum pescuieşte şi cereţi (sau furaţi) informaţii de la el. În faţa acestei poziţii mai sunt două locuri consacrate pentru pescuitul şalăului, respectiv capătul din amonte şi capătul din aval al micului golf aflat tot pe malul drept al braţului.

        Pentru somn, avem trei poziţii din barcă pe malul drept, la locul de rondou, notate si pe hartă. E recomandabil să veniţi cu barca, să o ancoraţi la apă mică în interiorul golfului şi să daţi cu lansete puternice şi plumbi grei, de cel puţin 80 grame, cât mai la larg. Evitaţi plumbii cu forme rotunde, care se lasă rostogoliţi de curent. Foarte buni sunt cei hexagonali sau triunghiulari, care nu permit grapajul monturii şi implicit eventualele agăţări. Dacă totuşi veţi agăţa, e bine de ştiut că, în aceste poziţii, sunt destul de rare cazurile când montura nu mai poate fi recuperată. 
        Pe malul opus al Dunării, se găseşte clădirea părăsită a Farului Vechi, proiectat fiind de către inginerii englezi Ch. Hartley si M. Engelhardt acesta a fost construit se pare în două etape fiind terminat pe la 1870, la vremea aceea fiind proprietatea Comisiei Europene a Dunării. Pe lângă Far intră din Dunăre un canal lat de aproximativ 30 de metri, către Golful Musura, parte integrantă a Mării Negre,  numit de localnici Baia de Nord, unde şi Braţul Chilia se varsă. După ce părăsesc Dunărea, apele aproape în cădere, odată devenite acest canal, se rotesc şi dau naştere unor curenţi turbionari, care au săpat un anafor adânc şi spectaculos, plin pe trei sferturi cu apă şi pe sfert cu peşte. Se poate pescui în el şi de pe mal, şi din barcă. Locul atrage în fiecare an pescari de somn din toată ţara şi produce şi exemplare mari, de peste 10 kilograme.
 
Influenţa vântului

        Atunci când pescuim în Dunăre, în mod evident ne avantajează vântul a cărui direcţie poate reduce viteza curentului. Curentul dă bătăi de cap mai ales celor care agreează pescuitul de fineţe cu monturi relativ delicate şi vergi uşoare. În general, cu un vânt din faţă nu prea puternic, am obţinut cele mai bune rezultate pe Capul de Mol la şalău. Am putut folosi chiar şi bambine, când am pescuit la staţionar. Am prins destul de bine în această poziţie şi cu vânt dinspre sud sau sud-est. După părerea mea, acesta împinge apa limpede din bazin spre malul drept al canalului şi, odată cu aceasta, şi mici suspensii - suspensiile atrag obleţii, obleţii atrag şalăul, şalăul atrage pescarii etc. Cu obleţi vii în cârlig, aveţi şansa unei porţii pantagruelice de şalău cu maioneză, la sfârşitul zilei.
        Pentru  „groapa” de la Farul Vechi, vântul dinspre nord sau nord-vest, nu prea puternic, a adus rezultate foarte bune la somn, în timp ce vântul dinspre sud are meritul că împinge în anafor peştele de lângă malul stâng al canalului. Unghiul terenului produce un curent puternic, care antrenează şi peştele pe direcţia farului.

Nădirea

        Unii dintre dvs. veţi spune că asta e prea de tot, cu ce să nădeşti când pescuieşti la răpitor? Eu am o metodă, atunci când pescuiesc pe Capul de Mol. Mă folosesc de curentul relativ uşor care se formează în aval, în lungul structurii digului. Folosesc un săculeţ din plasă de pescuit industrial – o matiţă – cu ochiurile de 7-10 mm, în care pun peşte mic, obleţi sau guvizi proaspeţi, (se pot procura foarte uşor), cam 2-3 kilograme, pe care îi strivesc pe loc, după care scufund imediat săculeţul chiar la baza Capului de Mol. Astfel, sângele şi solzii micuţilor sacrificaţi vor fi atracţia zilei pentru şalăul din imediata apropiere. În lipsa lor, se poate pune ce rămâne după filetare de la crapul prins cu o zi înainte, dar nu cu aceleaşi rezultate. 
        După o jumătate de oră, mai arunc în apă câţiva obleţi morţi din găletuşa cu momeală vie. Vara, oricât te-ai strădui să menţii vii obleţii (folosind de exemplu o pompă de la o saltea de plajă, veche, care are la capătul furtunului o piatră poroasă, cum sunt cele folosite la acvarii), mai apar şi pierderi, care pot fi fructificate în avantajul pescarului. Aceştia din urmă, obleţii morţi, e bine să fie tăiaţi cel puţin de la jumătate pentru a secţiona totodată şi băşica scufundându-se astfel mai uşor la numai câţiva metri distanţă.

Tehnică


        Pentru pescuitul şalăului la staţionar, recomand vergi de putere mică sau medie, cu o lungime de  2,70-3,00 metri, ale căror vârfuri să fie destul de sensibile la muşcătura peştelui. Unde este posibil, folosiţi şi bambinele, ca mijloc de semnalizare suplimentar, cunoscut fiind faptul că, de multe ori, muşcătura şalăului este foarte înşelătoare. Pentru pescuitul la somn, nu e nici o noutate dacă spun că sunt necesare vergi puternice şi mulinete solide. Ce înseamnă asta? Echipamentul meu de somn constă în două vergi  respectiv, Daiwa – SLX B 1920 de 1,90m/2 şi Daiwa - SG 525 de 2,47m/2, iar pentru ele două multiplicatoare, un Penn 40 Long Beach respectiv un Quantum HR 200L. Referitor la liniile folosite pentru pescuitul şalăului le prefer pe cele fluorescente sau cât mai vizibile, gen Daiwa Tournament Monofil – High visibility, (diametre 31/100 – 6Kg sau maxim 33/100 – 7Kg), fiindcă mă ajută să evit zonele în care sunt agăţători.
        Pentru pescuitul somnului prefer liniile mai speciale cu miez de oţel îmbrăcate în mătase vizibil colorată tot în ideia de a le putea direcţiona corespunzător fiindu-mi foarte greu să rup în cazul agăţării o montură a cărei linie are pe mijloc trei fire de oţel şi la capăt un forfac textil de regulă cuprins intre 0,3-0,4 mm dimensiuni ce realmente dau încredere celui ce speră la o captură … care pescuiesc în anaforul de la Farul Vechi este să caute pragurile.
        Fie că pescuiesc din barcă, fie de pe mal, aruncă lanseta, lasă montura să atingă fundul, după care recuperează uşor până simt că montura s-a proptit într-un prag. Cei ce nu cunosc tehnica sau sunt mai zgârciţi cu ei înşişi au tendinţa să lase montura nemişcată, fiindcă locul are multe răgălii, crengi, cioate de sălcii aduse de curenţi puternici şi pietre pe fund şi rişti să agăţi. Dezavantajul este că, în felul ăsta, momeala rămâne "în câmp deschis", obligând somnul să vină s-o caute. Somn fiind, mai "doarme" şi el. Uneori, poate fi suficient, alteori, nu. Când însă montura se propteşte în prag, momeala e de multe ori chiar la botul peştelui şi dacă mustăciosul e mare, evident lungimea mustăţilor e pe măsură şi astfel va detecta imediat nada. 
        Nu o dată, somnul o înghite rapid aproape instantaneu cu finişul aşezării monturii pe fund şi se bagă la loc sub prag. Dacă aveţi o trăsătură violentă, înţepaţi şi vi se pare că aţi agăţat, s-ar putea ca peştele să fie sub prag. E inutil să trageţi de el, fiindcă de fapt trageţi de prag. Aşteptaţi-l să iasă şi, eventual, daţi-i un "telefon", adică loviţi ritmic şi uşor cu degetul în vargă, deasupra mandrinei. Vibraţiile se transmit prin firul întins până la peşte şi îl pot convinge să iasă la plimbare în masa apei. Urmează lupta cu monstrul şi de aici încolo, de câte ori voi avea ocazia, voi reaminti că oricărui rabat la calitatea sculelor folosite îi urmează aproape mereu tristul eşec În concluzie sunt atât de multe sursele de informare încât cu răbdare într-un final vom şti cu siguranţă pentru ce anume să optăm atunci când ne propunem o anumită specie.
Monturi

        Indiferent de locul unde pescuim sau de sculele din dotare, recomand să se folosească o montură cu un singur cârlig, voi accentua mereu acest lucru. Ca oricare pescar, îmi doresc de fiecare dată o captură deosebită. Şi credeţi-mă merg la pescuit foarte des, chiar dacă am la dispoziţie numai o oră, îmi iau un echipament uşor, un minim pentru a da în Dunăre, în faţa casei. Sunt cu totul împotriva monturilor cu două cârlige (nu vorbim aici de începătorii care folosesc mai multe, deşi nu este permis), iar explicaţia e simplă. Atunci când, după multe încercări, reuşeşti să înţepi un peşte de talie mare, cel de-al doilea cârlig îl eliberează aproape inevitabil.
        Pentru pescuitul somnului, prefer cârligele Gamakatsu, roşii, cu tija lungă, armată cu doi spini, mărimea minimă fiind 2/0 cod 5260R, iar la şalău folosesc cârlige cu tija cât mai scurtă, cu deschiderea relativ mică şi deloc groase, Mustad numărul 1 sau cel mult 1/0 pentru a evita pe cât posibil rănirea peştişorului viu, care va fi cu atât mai bun, cu cât e mai vioi pe fundul apei. 
        În practică, peştişorul viu va trebui oarecum ridicat de pe fundul apei. Pentru asta, folosesc un forfac nu foarte lung de aproximativ 20 centimetri din fir textil teflonat Fushion, prins de linie fie direct, fie cel mult prin intermediul unui vârtej triplu, legat la aproximativ un metru de plumb. Plumbul îl leg la capătul liniei cu monofilament subdimensionat, ca să se poată rupe uşor, dacă se agaţă în timpul drilului, fără a pierde peştele. Nu complicaţi monturile cu multe agrafe, tuburi sau mai ştiu eu ce minuni colorate, daţi peştelui o singură ţintă, momeala de pe cârlig, restul trebuie să se confunde cu mediul acvatic.
        Evitaţi monturile gata făcute, în special pe cele care se vând prin târguri, făcute de negustori care le ataşează tot felul de biluţe, inele, agrafe, diverse ansamble, care de care mai ciudate – acestea justifică doar preţul piperat din piaţă. Cumpăraţi elemente de calitate şi faceţi-vă singuri monturile, satisfacţia fiind cu atât mai mare cu cât veţi prinde peşte prin propria pricepere. Anotimpul rece este cel mai bun pentru a pregăti un pescuit de calitate, cu condiţia ca aceste monturi să fie bine păstrate peste iarnă.
        Ce punem în cârlig este o altă chestiune. Pentru somn, recomand ca fiind cele mai bune lipitorile de pământ, a nu se confunda cu cele de apă (baltă), primele fiind mai cărnoase de culoare cafeniu închis şi le găsim de multe ori atunci când săpăm pentru râmele negre, în schimb lipitorile de apă sunt moi, colorate cafeniu cu pete galbene şi personal nu le folosesc deşi se găsesc mult mai uşor. Am încercat să pescuiesc cu acestea din urmă, greu de pus în ac, şi nu am avut niciodată rezultate.
        De asemeni foarte bune sunt coropişniţele, care uneori dau rezultate mai bune decât lipitorile de pământ, evident asta nu e o regulă. Ţiparii, mai greu de procurat sunt şi ei o atracţie deosebită pentru somn, broasca şi scoica de apă dulce folosite de regulă în perioada de toamnă, ficatul de porc şi, nu în ultimul rând, pipotele de găină puţin alterate la soare. Cu acestea din urmă cunosc un caz de remorcare forţată, pescarul fiind într-o barcă uşoară de fibră, de 3,5 metri, pe care un somn uriaş a plimbat-o zeci de metri,  la un moment dat nerăbdarea a pus stăpânire pe el a forţat somnul care nici în ruptul capului nu se ridica de pe fund şi a rupt o linie din fir textil dacă îmi amintesc bine de 0,28 mm, destul de rezistentă spun eu. Foarte bune au fost maţele de peşte oceanic în special cele de macrou congelat, din păcate flota noastră de pescuit nu mai există şi în mod evident e dificil să procuri o asemenea nadă.
        Pentru şalău, prefer obleţii vii, nu prea mari, şi guvizii care, aici în zonă printre pietrele de la mal sunt, chiar hrana naturală a şalăului. Obleţii se pot procura foarte uşor şi repede în număr mare, cu condiţia să avem la noi minciogul de crap cu ochiuri foarte mici şi fundul asemănător plasei de ţânţari, cum sunt cele fabricate de firma Okuma. Puţin mălai umezit, loc cu apă mică, limpede, puţin soare şi aveţi momeala asigurată.
        Dacă mergeţi mai multe zile în acelaşi loc, la şalău, şi prindeţi peşte cât pentru o tentativă de maioneză, daţi-i soţiei o mână de ajutor când îl curăţă. Va aprecia acest gest dezinteresat, dar în acelaşi timp fiţi cu băgare de seamă la ce are peştele în stomac, ca să ştiţi ce momeală să folosiţi a doua zi. O dată, am descoperit un rac în stomacul şalăului, am ţinut minte şi mi-am făcut un obicei să-mi procur raci pentru pescuit. Toamna, in lunile septembrie, octombrie, când copii prind raci cu cercuri de plasă, pe malul Dunării, am grijă să-mi iau câţiva într-o găletuşă, vii, pe care îi prind de cârlig cu elastic. Astfel legaţi, rezistă mult, sunt vioi, dau mereu din coadă şi invită şalăul la o masă pe cinste.

2 comentarii:

  1. Nea Mircea ,sa deschizi un curs de'pescuit ,la Dunare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt mulți tineri, mai talentați și mai odihniți ... promit însă să îi sprijin, dacă vreodată vor avea nevoie.

    RăspundețiȘtergere

Flag Counter - Start: 01.10.2013

Flag Counter