14 decembrie 2012

Din publicatiile mele ...




"PE DUNĂREA VECHE - la nea Sioma"

articol publicat în  "PESCAR MODERN" nr. 84
de Marius - Mircea Barău 


        Nimic nu se poate compara cu aventura unei săptămâni la pescuit, petrecute undeva, cândva, cu prietenii de-o viaţă, în locuri cu adevărat izolate, cu avantajul eventual al practicării diferitelor tehnici fără să te muţi cu tot echipamentul pe distanţe mari, iar atunci când revii la cort, seara, să te aştepte o masă caldă, cu un meniu grozav, din peşte proaspăt cu arome deltaice şi voia bună a celui care te găzduieşte. Momente deosebite care îţi rămân pe suflet pentru totdeauna. Peste iarnă vei avea în mod sigur încă vii, fiorii partidelor de pescuit, vei visa la bolboroseala  ceaunului din cujbă, la seabla (un fel de tavă), cu frunze de stuf pe care odihneau la cină peştii aburinzi, toate acestea fiind suficiente motive de doină la gura sobei.



              Delta Dunării: aici s-a scris istoria pescuitului sportiv de la noi, aproape că nu mai avem ce să ne spunem unii altora şi totuşi există un loc, deosebit, unic chiar, Dunărea Veche, unul din puţinele locuri care nu sunt în proprietate particulară, începând de la Mm 8+900, intrare de pe Canalul Sulina până la canalul Magearu. Pe undeva pe la mijlocul distanţei o mică gospodărie, o fermă de animale, unde bătrânul nea Sioma, îl găseşti aproape mereu trebăluind pe lângă modesta lui locuinţă de vara. Deretică o plasă veche, un talian care a mai putrezit pe ici pe colo sau coseşte fânul pentru vite, iar la prânz când soarele dogoreşte se mai odihneşte un pic la umbra aplecătorii, unde la cujba improvizată câteodată, ne prepară nouă orăşenilor o masă din peşte ce va fi în mod cert stropită cu votcă din belşug la cina de taină, când îl vom mai iscodi de una de alta astfel ca a doua zi să fim siguri că o dată bine sfătuiţi, vom scoate la lumină monstrul.
      “Dai boh na icranu” ne spune de fiecare dată moşul, când ridică paharul, umplut, asa cum spunem si aratam si noi ... adica de doua degete. E un fel de rugă prin care bunul Dumnezeu să ne dea peştele cel mare cu icre, iar noi ceilalţi îi întoarcem urarea de mai multe ori.



        Moşul hâtru, nu se lasă cu una cu două, te măsoară bine înainte să-ţi destăinuie locul “gropii”, te cântăreşte în aşa fel că la un moment dat îţi zici în barbă dacă nu cumva tu eşti cel mai întrebat şi uite aşa mai scoţi o sticlă de votcă să-i poţi dezlega limba moşului.
        E aici de multă vreme, fost marinar, mai târziu un fel de paznic al unui parc de nave ruginite, eşuate până mai anul trecut în zonă. Navele au fost luate pentru fier vechi rămânând în locul lor gropile pe fundul apei. Acolo şi azi mai vine crapul bostănos să caute o scoică de el ştiută, acolo-n groapă nădim noi şi de cele mai multe ori rotofeiul nu se lasă mult aşteptat. Gropile sunt ca şi locaţie foarte aproape, prima fiind la “sălcioară” aproximativ mila 10 pe Dunărea  Veche, la o distanţă de cel mult o mie de metri mai sus de fermă, adâncimea maximă de aproximativ 7,5 m fiind la cel mult 15m de la mal şi se întinde pe o lungime de aproape 70 de metri de la salcie în aval. Cea de a doua groapă mai adâncă de aproximativ 9 m e puţin mai sus “la trei gemene” adică la trei sălcii loc situat cu încă aproape 700 de metri amonte de primul, având o întindere mai mare şi continuând mai mult spre mijlocul canalului ...
        Multă lume a văzut şi a petrecut nea Sioma, generaţii de pescari, unii mai domoli alţii mai aprigi, nu se pot lăuda toţi că iau mers la suflet, pe mine şi oltenii mei cum îmi place mie să spun, ne-a îndrăgit şi aproape de fiecare dată ne-am bucurat de povaţa lui. E drept că nici noi nu ne-am lăsat mai prejos şi l-am omenit cum ne-am priceput noi mai bine, deşi pot spune cu mâna pe inimă că moşului nu i-a lipsit nici o dată nimic, fiind un bun gospodar, descurcându-se de o viaţă muncind din greu. Palmele lui stau mărturie, ele purtând amprenta trudei omului din deltă.
        În acest loc, la nea Sioma, cum spunem noi, se poate ajunge cu o barcă închiriată fie din localitatea Crişan fie din portul Sulina deşi e de preferat să ai în prealabil un cantonament de câteva zile la capătul de linie al navei de pasageri, adică în Sulina, unde se poate pescui în mod deosebit aşa cum am explicat în numerele 16 şi 18 ale acestei reviste. Adaug şi faptul că nu lipsit de importanţă este, (mai ales pentru cei ce vin din capăt de ţară şi nu vor sau nu pot avea cu ei multe bagaje), faptul că se pot aproviziona din Sulina atât cu nadă să spunem saci cu porumb cât şi cu diverse alimente care alături de echipamentul propriu se pot încărca direct de la malul apei în barca cu care se vor deplasa în locurile, faţă de care în continuare voi încerca să vă captez atenţia.
        Pentru început vă voi aminti de vorbele cheliosului Rex, care ne spune aproape mereu despre faptul că odată ajuns într-un loc necunoscut este de preferat să te consulţi cu un localnic asupra locurilor şi eventual al tehnicilor de pescuit, personal eu aşa procedez şi insist pe acest aspect, lăsăm acasă orgoliile, oricât ni s-ar părea că suntem cei mai pricepuţi şi pentru că timpul unui concediu de odihnă să spunem, este relativ scurt, e de preferat să ni-l facem cât mai plăcut. Locurile izolate pot fi o încercare pentru cei mai mulţi dintre noi şi nimeni nu le cunoaşte mai bine decât băştinaşul, natura-i atât de puternică uneori, te poate surprinde când te aştepţi mai puţin şi vă asigur că la început, când am făcut primii paşi la coborârea din nava de pasageri nici eu nu am scăpat de ochiul critic al oamenilor din deltă de la care în ultimii douăzeci de ani am avut cu adevărat multe de învăţat. Trecerea timpului, a demonstrat în cele din urmă, că oamenii se pot obişnui cu ideia de a avea printre ei un concitadin de “import” iar eu m-am integrat aproape simbiotic, m-am stabilit aici şi nu aş mai pleca pentru nimic în lume.
        Cum spuneam posibilităţi de a vă informa în sens sunt şi o dată plecaţi din Sulina alături de un ghid, vom face cu o barcă clasică, până la nea Sioma, cam două ore de mers. Evident pentru cei cu dare de mână se poate ajunge şi în mai puţin de jumătate de oră, dar e de preferat să se navigheze cu o barcă mare nu tocmai rapidă, care să poată eventual remorca una, două bărcuţe în care putem pune o parte din bagaje şi cu care în zonă vom putea face mici manevre către cele patru locuri consacrate pentru pescuitul la staţionar sau cu care vom putea face frumoase partide de pescuit la răpitor respectiv ştiucă sau biban atât pe ambele maluri cât şi pe un canal îngust paralel cu Dunărea Veche. Mai adaug şi faptul că altfel se vede dintr-o barcă traseul atunci când navighezi încet, cu posibilitatea de a imortaliza frumoase amintiri pentru albumul sportivului pescar, admirator, mereu însetat al culorilor indiferent de unde s-ar naşte ele. 


        Odată plecaţi din Sulina vom ţine aproape de malul stâng al braţului Sulina navigând amonte, iscodind eventuale locuri, la umbra unei sălcii, că poate cine ştie cândva vom încerca şi pe aici ...
        Când am mers pentru prima oară la nea Sioma eram într-o barcă de douăzeci de crivace, un caiuc, propulsat de un motor TN de şase cai, aveam şi o lotcă mică la remorcă, făceam cam sase mile la oră, vântul era de la vest cred eu căci fumul de la motor nu ajungea până la prova unde mă aflam, am simţit pe drum tăria verdelui crud, mirosul acela specific al bălţii, amestecul de salcie, plop, stuf sau de fâneaţă strivită sub greutatea vitelor de stepă, aşa ceva nu se uită. Conducătorul bărcii la un moment dat sub privirile mele uimite se aplecă pe o parte şi luă direct din Dunăre cu un borcan apă şi bău cu sete până la fund, m-am repezit şi i-am oferit o sticlă de apă minerală, a zâmbit cu înţeles şi a pus-o lângă el fără să o desfacă mulţumindu-mi. În mintea mea m-am gândit că-i trecuse setea. Mai târziu am înţeles, că în vremurile acelea principala grijă a locului erau cei mici de acasă.
        Acum e cu totul altfel, localnicii au tot felul de ambarcaţiuni unele cu motoare puternice altele moderne chiar, dar mie şi acum îmi place să navig intr-o lotcă mare pescărească a cărui motor să duduie iar noi să ţipăm unii la alţii, ca să ne putem auzi. Oltenii mei cum le spun eu, sunt gălăgioşi din fire cred şi nu le displace de fel trăncănitul supapelor, vorbim într-una despre cum o să ne aşezăm, unde ne facem tabăra, cum amplasăm corturile, care lângă care să pescuiască, Gigi e cel mai vorbăreţ, Peter e mai pe sufletul meu, domol la vorbă, cu un accent deosebit de ardelean, iar Alin e ca o fată mare, mereu având ceva de întrebat şi asta n-ar fi tot dacă întrebările nu ar veni de-a valma insistent pe aceeaşi temă: unde-l poate prinde pe cel mare. Nici acum după ani de zile nu s-au schimbat, ne pregătim în fiecare iarnă pentru acest moment, ne facem tot felul de planuri şi când în sfârşit ne întâlnim nu ne mai săturăm de vorbă deşi toată iarna înroşim telefoanele.
        Drumul e lung, desfacem pe mijlocul bărcii din bagaje, mâncăm ceva, stropim cu ţuică de a lor (plăcută la gust, deloc tare) şi ne dregem mai la urmă cu nişte zaibăr, evident oltenesc. Când începe să ne placă mai mult caiucul se propteşte în mal, am ajuns la nea Sioma. Ne-a auzit de cum am intrat pe Dunărea Veche, ne aştepta, iar noi sărind din barcă strigăm ca apucaţii “Dai boh na icranu” nea Sioma! Ne răspunde la fel, ne îmbrăţişează părinteşte după care ne ajută să dăm jos din bagajele, multe de fiecare dată, plătim barcagiul pe Dudu, nepotul meu şi stabilim cu el când să vină să ne ducă înapoi la Sulina. Avem cu noi două bărci mici pe care le oprim pentru scurte  deplasări, sau pescuit la ştiucă. În sfârşit Gigi ia sticla de ţuică şi-l ia de gât pe nea Sioma şi merg înaintea noastră la umbră sub cerdacul unde la cujbă ne aşteaptă borşul de peşte fierbinte.

        Ne aruncăm pe castroanele cu mujdei de parcă n-am fi mâncat cu o oră mai înainte. Dar e altceva numai şi la gândul că acum trei ore înainte acel peşte înota fără nici o grijă pe fundul bălţii şi tot e mai mult decât orice alte cuvinte. Totul fusese aranjat de mine cu câteva zile înainte, iar aici în deltă vorba-i vorbă şi fapta-i pe măsură. Lui Peter de fel nu-i place să mănânce peşte, dar zeama-i bună şi-şi mai pune un castron. Mai stăm la poveşti e încă devreme, între timp eu care răspund de fiecare dată de organizarea taberei, împreună cu Peter şi Alin mai cărăm din alimente la bucătăria improvizată a lui nea Sioma.





      Avem un cort mic, roşu, un iglu de două persoane, separat pentru alimente, în care păstrăm doar conservele, o parte din pâine pe care o vom folosi la nadă şi eventual la micul dejun pe care-l servim de obicei lângă corturi  dimineaţa devreme alături de o cafea făcută pe rând, de fiecare, pe primusul lui Gigi.
        Tot în cortul acesta ne adăpostim de ploaie pungile cu nadă, mălaiul, şroturile de floarea-soarelui, şi multe alte mărunţişuri şi bineînţeles lansetele noi ale lui Alin că vorba ceia îs de firmă şi băiatu nu suportă să-i steie peste noapte sculele acolo unde pasc vitele. Mi le deoache încornoratele zice el şi iar nu prind peşte ca anul trecut. Sar cu gura pe el şi-i promit că-i vom da peşte ca de fiecare dată de la noi că poate aşa îl lasă nevasta şi la anul în deltă. Bombăne ceva şi-l văd cum se apleacă cu fereală către shimanele lui -Catana Specimen-, le ţine în mână de parcă şi-ar purta propriul copil nou născut.


         În sfârşit terminăm de întins celelalte trei corturi mari, iglu, ne umflăm saltelele, ne băgăm hainele în interior mai aranjăm pe ici pe acolo, aducem si cei şase saci cu porumb lângă corturi, baxurile cu apă minerală, sticlele de tot felul, bidoanele bahice şi mai luăm o pauză. Se înserează şi hotărâm a ne odihni la lumina focului aprins în sobă de nea Sioma pentru a-şi prepara cafeaua pentru dimineaţă. Aprindem lămpaşele de miner le aliniem astfel că de departe spui că s-a mutat Sulina mai la vest.
        Aşa facem mereu de multă vreme şi plecăm pentru o săptămână sau două, de mai multe ori pe an, ca să putem pescui în toate anotimpurile, cunoscut fiind faptul că nu aduce anul ce aduce ceasul. Păcat că nu putem lua cu noi măcar câteva din capturile deosebite, căci aici peştele odată prins trebuie eliberat fiind o zonă protejată pentru pescuit pe timpul verii, numai în perioada de iarnă se permite pescuitul industrial, după părerea mea, o anomalie fără sens.
        Aş fi de acord să nu se mai pescuiască industrial în această zonă, chiar niciodată, în timp ce pescuitul sportiv să se desfăşoare normal, evident cu respectarea dimensiunilor minime, şi cu păstrarea măcar a unui exemplar pe zi sau a unei cantităţi minime pentru consum căci sincer vorbind să vii în deltă şi să nu mănânci peşte e cam de aiurea. Dar asta e o altă poveste dintre multele pe care le aflăm la începutul fiecărui an, când înaintea ordinului de prohibiţie, aşteptăm cu sufletul la gură ceva bun, respectiv pasajul din text care să-l bucure şi pe sportivul pescar.
        Pe scurt în zonă sunt câteva locuri aşa zis consacrate şi anume, la crap pescuitul sportiv se poate practica atât la intrarea pe Dunărea Veche pe ambele maluri respectiv pe malul stâng, patru posturi cel mult, incluzând şi locul de campare, precum şi malul drept unde se pot desfăşura mai mulţi pescari pe un arocament de protecţie locul de campare fiind aici mult mai larg.



         Aici am avut deosebita plăcere să pescuiesc în compania lui Vlad Pavlovici, unul din cei mai tehnici pescari la crap, alături de care am avut nenumărate partide extraordinare de pescuit.
        În continuare în imediata apropiere a fermei lui nea Sioma cel mult cinci posturi de pescuit nu tocmai apropiate, loc cu întinsură până la mijlocul Dunării Vechi. Mai sus, la salcia arsă, cum spunem noi, locul cel mai consacrat cu adâncimi în imediata apropiere a malului de până la 9 m. loc de altfel şi unde am avut şi cele mai mari capturi, deşi niciodată peste 14 Kg., această poziţie fiind de altfel preferată de unii dintre prietenii mei. Din această poziţie nu departe în amonte mai există un loc tot pe malul stâng, cu adâncimi la fel de mari la mal dar şi la adânc, unde se pot instala lejer şase pescari, loc în care anul acesta mi-am propus să insist mai mult. În toate aceste poziţii se va nădi puternic în prima zi după care vom întreţine patul de nadă în fiecare zi.
        Din experienţă e de preferat a se nădi concentrat în faţa fiecărui post cu nade grele, sau îngreunate, în general fără a fi îngrijorat că aceasta ar putea fi mutată de curenţii de fund mai ales în aval, decât în cazuri excepţionale de furtună din direcţia N sau NE respectiv NV, se poate arunca nadă de orice fel, cea mai apreciată de crapul de aici fiind porumbul uscat în cantităţi relativ mari, amestecat sau nu în mămăligi consistente din mălai nu tocmai fin, la fierbere adăugându-se şroturi de floarea-soarelui, pesmet, biscuiţi vanilaţi proaspăt măcinaţi, după răcire la frământat adăugând lapte praf crud, alune crude proaspăt măcinate, bucăţi mici de râmă neagră care se poate procura din imediata apropiere a locului, mai departe intervenind inspiraţia pescarului în ceea ce privesc aromele. 


        Nu uitaţi de halva, iar în perioada din imediata apropiere a boiştei feromonii de crap vă vor aduce reale satisfacţii, aceştia din urmă de menţionat că în prima fază odată aruncaţi în amestecul greu de fund vor avea un efect ciudat de alarmant, mai exact nu va mişca nimic, după aproximativ patru până la şase ore, vor fi sarea şi piperul partidei de pescuit.
        De regulă rezultate bune, vor apare după cel mult două trei zile de aşteptare pe monturi „adevărate”. Pentru încălzire se poate apela pe o singură lansetă la ceva mai atractiv în aşteptarea ciortanului deşi există riscul să prindem veşnicul caras care nu ne dă pace nici unde în aceste locuri.
        Se balizează locul, fie unde intuim că vom prinde, fie unde ne îndrumă ghidul nostru, aşa cum am mai spus, cu veşnica baliză de plastic de la sticlele de bere de 2 kg., de culoare închisă, acestea fiind vizibile chiar şi la o distanţă mare, pe timp atât luminos cât şi înnorat, se momeşte locul cu barca pentru distanţe mari de la mal şi se lansează pe nadă la punct fix. Balizele le leg cu saulă sintetică de o piatră suficient de mare pentru a nu fi mutată nici de rafalele de vânt nici de agăţarea accidentală cu cârligul. Prefer să pierd o montură decât să schimb aşezarea balizei, fiindcă aşa cum am mai spus, balizările la distanţe de peste 60 -70 m sunt greu de refăcut cu exactitate pe acelaşi loc, şi mă refer exclusiv in poziţia amintită in imediata vecinătate a fermei lui nea Sioma loc cu întinsură şenalul navigabil fiind cam la 80 de m. distanţă.Vom pescui, vorba mea, cu două lansete, care sunt prea puţine de obicei, trei fiind de cele mai multe ori prea multe.
        Pentru a putea fi aproape siguri că nu vom rata un crap de peste 10 kile, am recomandat şi   recomand în continuare fire relativ groase de 0,32 – 0,35, dar nu mai mult de 0,40 monofilamente moi, în ideia că dorim a lansa montura şi la o distanţă de 70-80m, lansete cu o acţiune cuprinsă intre 2 ½ şi 2 ¾ chiar 3 livre, mulinete pe sistem baitrunner, cârlige nr. 1, 1/0, 2/0, funcţie de sezon de montură deşi recunosc că uneori, când crapul fie este el mai mofturos, fie pescarul este mai nerăbdător, s-au obţinut rezultate bune şi cu cârlige mai mici respectiv nr. 2-3, chiar 4-6, repet nu se face rabat la calitate pentru că este păcat. E de preferat să avem tot ansamblul bun sau foarte bun, rateul dacă este, să fie numai cauza neatenţiei pescarului sau în cel mai nefericit caz datorat faptului că în ziua respectivă din diferite motive peştele nu este lacom ca de obicei. Pregătesc monturile din iarnă şi cele mai multe arată ca în imagini:
………………….

        Am avut rezultate excelente atât în septembrie-octombrie perioadă în care aproape inevitabil sunt în concediu, cât şi la început de noiembrie iar primăvara devreme cu puţin înaintea perioadei de prohibiţie s-au obţinut rezultate bune.
 In altă ordine de idei, indiferent de sezon se va folosi o montură cu fir de păr destul de răspândită la noi.



        Revenind la povestea noastră pe la miezul nopţii dăm stingerea şi de comun acord ne luăm în mână câte un lămpaş de miner a cărui lumină orbitoare ne îndrumă paşii grei către corturi. Reglăm flăcările la minim şi agăţăm licuricii acetilenici sub umbrelele mari pictate cu reclame de bere. Ne luăm câte un scăunel sub fund şi uitându-ne la stele ne vine inspiraţia. Hai să mai desfacem câte o cutie de bere înainte de culcare.
        Nu durează mult şi unul dintre noi intră în cortul lui franţuzesc unde începe a sforăi aproape instantaneu. Aruncăm cu papucii in cort chipurile să-l speriem dar nu avem şanse, continuând să sufle ca un trombon spart. La un moment dat, linişte, nu pot adormi la grija zilei de mâine, nu e puţin lucru să organizezi un asemenea sejur, repet în gând un mic plan pentru primele ore ale dimineţii, fixez deşteptătorul telefonului şi adorm fără vise. 


        A doua zi la ora cinci cafeaua fierbe, pregătesc micul dejun, brânzeturi, legume, şuncă preparată de Gigi la Broşteni la socri iar când cafeaua-i gata apuc o lingură mare de lemn şi bat cu ea într-o cratiţă la intrarea corturilor. Ies pe rând, au nişte feţe de dos, nu înţelegi ce spun, iar ceea ce înţelegi sunt înjurăturile.
        În sfârşi mâncăm, iar la cafea apare şi nea Sioma. Are în mână o sticlă de plastic de jumătate, cu Pălincă de Bihor, ne îmbie, eu şi Alin refuzăm categoric, îi punem moşului o cană mare cu cafea, iar în timp ce sporovăim ne apucăm să amestecăm în două găleţi nada de apel. Găleţile sunt mari cam de 15 litri, începem prin a sfărâma câte două mămăligi în fiecare găleată ... După ce am fărâmat bine mămăligile adăugăm şrot de floarea soarelui, esenţe de vanilie câte trei sticluţe mari, câte o pungă de atractant de crap, tărâţe de grâu şi boabe de porumb până se umplu găleţile. Umezim dacă este nevoie cu nectar de fructe. Împărţim nada în patru părţi mai aducem două găleţi şi în felul acesta e mai uşor de frământat. Am pus de cu seară un sac de rafie, cu porumb la muiat în baltă.
        Ne stabilim locurile şi amplasăm balizele după care aruncăm în mod egal din barcă, porumb în dreptul fiecărei balize. Jumătate din nada preparată o amestecăm cu feromoni de crap, folosim trei fiole, facem bulgări mari, grei şi foarte lipicioşi după care îi scufundăm în dreptul fiecărei balize. Cealaltă jumătate de nadă o amestecăm cu miez de pâine o mai umezim dacă e nevoie fie cu nectar fie cu atractant lichid o facem suficient de lipicioasă să stea bine pe momitoare. Eu şi Peter avem câte două lansete, vom folosi câte una pe monturi cu tub cu momitor ataşat iar cea de a doua cu greutate ataşată de 60 gr. Pe cârlige vom avea ca în imagine unu sau două boabe de porumb legate cu fir de păr. Gigi şi Alin vor pescui cu câte trei lansete că aşa au văzut ei la Săruleşti. ...
        Nu ne grăbim fiind prima zi chiar nu ne aşteptăm la capturi deosebite. Ne cărăm fiecare truse beţe suporţi tot echipamentul de staţionar îl amplasăm montăm şezlongurile, umbrelele şi în final lansăm pe rând. Nea Sioma trece cu barca prin faţa noastră şi ne întreabă dacă am prin ceva. Nici un răspuns, sau ceva de genul abia am aruncat la care ne spune să nu fim trişti că ne aduce bubu. Bubu evident e ceva cu dop şi ne uităm în urma lui, abia se mai zăreşte când Peter are un dril scurt şi pierde. A fost mare spune el. Nu trece mult şi Gigi prinde un ciortan şi ne întreabă dacă să-i dea drumu la care toţi sărim cu gura pe el să-l elibereze căci acela nu e peşte. Aşa şi face. Peter la scurt timp are iar un rateu după un dril de câteva secunde. Nu ne vine să credem, foloseşte cârlige subţiri şi-l sfătuim să le schimbe. Gigi mai prinde un ciortan mai grăsos, eu şi Alin nimic. E drept că Alin e pe o poziţie mai specială sub o salcie la umbră plus că prinde în amonte pe una din vergi malul adânc de patru metri la o distanţă de cel mult trei metri de lângă stufăriş. Aici ar trebui să-l plesnească bine. Oricum până la prânz nu prea sunt rezultate.
        Eu şi Peter ne retragem la umbră trecem pe la bucătăria lui nea Sioma după care ne urcăm în cea de a doua barcă şi plecăm pe un canal îngust cu umbră deasă să încercăm la o ştiucă. Prindem câteva mîrliţe pe care i le dăm la întoarcere lui nea Sioma pentru plachie. Când ne întoarcem şi Gigi şi Alin au prins câţiva ciortani şi caraşi, în rest nimic deosebit. Ne aşezăm şi noi şi păţim la fel. Înainte să ne întoarcem la corturi mai nădim cu porumb pentru a doua zi regretând că nu am aruncat nimic cu o zi înainte când am ajuns. ... totuşi plini de speranţă înfulecăm din plachia lui nea Sioma, făcută într-un ceaun de două găleţi. Cât să mănânci, rămâne pentru a doua zi de dimineaţă să încălzim ce a rămas. Doinim în jurul sticlelor, vorbim toţi deodată, afumăm bine plachia şi ne retragem mai devreme la corturi.
        Visăm repede căci inevitabil deşteptarea e la aceeaşi oră după care reluăm aproape la fel programul. De dimineaţă Alin are noroc şi prinde un crăpcean cu puţin peste trei kile. Merg la găleata lui şi constat că toată nada e roşie. Ce ai pus, iar el îmi arată o sticlă de Senssas de căpşuni. Aştept când nu e atent, bag mâna în găleată şi plec cu mai bine de jumătate, auzind în urmă nişte urări olteneşti. N-au avut efect pentru că imediat iau un crap de aproape opt kile. Din neatenţie rănesc urât peştele, sunt nevoit să îl reţin. Alin şi-a ascuns căpşunata lui de import. În continuare prindem toţi dar nu mai mari de trei kile fiecare, altfel se anunţă o zi frumoasă ....
        Oprim orice activitate, revenim la corturi iar Gigi ia o fixă de trei metri si merge în spatele grădinii lui nea Sioma pe canalul Ghermandi unde prinde bibani în prostie. Vine răzând, azi facem saramură .... Mă uit spre nord vest şi văd cum nori negri se ridică de după sălcii, un vânt uşor ne răcoreşte minţile iar peste noapte picături de ploaie lovesc corturile bine întinse. Ne trezim comentăm cu îngrijorare anticipând o zi urâtă. Aşa a şi fost dar nu una ci două timp în care s-a prins moderat deşi timpul efectiv de stat pe beţe a fost limitat. Nu am încetat să nădim respectând tainul de menţionat fiind faptul că în seara a treia am făcut nişte mămăligi imense în ciaunul de trei găleţi al lui nea Sioma. Băieţii au adunat lemne de foc iar eu m-am ocupat personal de preparare, le-am aromat puternic şi la fiecare fierbere am adăugat feromoni în ideia de a verifica efectul lor după fierbere. Şi acum îmi pare rău că nu am pus la fiert măcar jumătate de sac de porumb folosind în continuare porumb muiat peste noapte pentru bulgării de nadă.
        Oricum a cincea şi mai ales a şasea zi de pescuit au fost cu adevărat de pomină, cu o singură excepţie care de fapt era de anticipat, toţi mai puţin Alin am prins peşte la greu cum spun oltenii. Alin nu a avut capturi peste 4 kile noi ceilalţi ne-am desfăşurat în forţă e drept nimeni nu a avut nici un crap mai mare de opt kilograme dar au fost destui ceilalţi între patru şi şase kile. La sfârşitul săptămânii pe la prânz auzim motorul caiucului şi-l zărim pe Dudu în picioare făcându-ne cu mâna. Timpul a trecut prea repede şi rămâne să mai facem o ieşire în toamnă târziu în aceeaşi formulă. Aşa s-a şi întâmplat numai că în locul lui Alin a venit prietenul nostru comun Bobo, născut în satul cu miniştri, cel mai haios pescar de pe pământ, omul lângă care rişti mai tot timpul să ai un spasm muscular de atâta râs.
        Probabil că Alin a spus acasă adevărul despre ce a prins căci se pare că are interdicţie de pescuit în Deltă pe timp nelimitat. Echipa în sine rămâne constituită, iar noi sperăm că anul acesta ordinul de prohibiţie nu va fi presărat cu mai ştiu eu ce invenţii noi referitor la zonele de pescuit ci dimpotrivă el va proteja atât fondul piscicol cât şi pescuitul sportiv în aceeaşi măsură... 



2 comentarii:

  1. facem schim de link-uri?Mie imi place ceea ce citesc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord ... vă doresc în continuare o lectură plăcută !

      Ștergere

Flag Counter - Start: 01.10.2013

Flag Counter