13 decembrie 2012

Din publicatiile mele ...


Vă împărtăşesc şi dvs. ... din scrierile mele ...




"SULINA MON AMOUR"

articol apărut în revista "AVENTURI" nr. 15 
de Marius - Mircea Barău
(text reeditat)







    Sulina, este un oraş la capătul geografiei noastre. Dacă întinzi puţin piciorul, ieşi din hartă. Aici localnicii, spun că “văd primii răsăritul soarelui şi ultimii dreptatea” şi tot aici spun ei că vântul bate numai de două ori pe an, respectiv şase luni de la nord şi şase luni de la sud ... adică mai tot timpul anului. Străzile principale sunt lungi şi paralele cu Dunărea şi, în loc de nume, poartă număr la fel ca străzile americane, strada I, strada a II-a ... şi aşa mai departe (dar nu foarte departe, la strada a VI-a se termină oraşul). Astfel, Sulina poate fi considerată ca fiind micul New York al deltei.

        Pentru pescari sportivi, e bine de ştiut că de aici se poate pleca spre canalele şi lacurile din apropiere, cum ar fi: (Roşuleţ, Roşu, Potcoava, Puiu, Erenciuc, Lumina, Bijan, Macarova Mare sau Mică, Porcu, Tătaru etc.), dar ar fi greşit să credem că oraşul este doar un punct de tranzit sau de plecare pentru eventuale partide de pescuit.
        În Sulina sunt câteva locuri importante de pescuit, în special la somn şi la crap. Pentru "crapişti", Bazinul Mare, aşa cum este el cunoscut, e locul cel mai bun de întâlnire cu crapul masiv, bostănos, visul multora, un luptător pe măsura greutăţii sale, care dă fiori chiar şi unui pescar experimentat şi te poate face să povesteşti ani la rând despre "captura vieţii".



Localizare şi scurt istoric

        Bazinul Mare, are intrarea din braţul Sulina al Dunării, cu o adâncime maximă de aproximativ 9,5 metri, cu o apă limpede de invidiat şi o configuraţie a fundului care oferă adâncimi mari chiar la mal. E situat în imediata apropiere a oraşului, la cel mult o jumătate de oră de mers pe jos din centrul acestuia. Primele măsurători în vederea începerii lucrărilor la acest bazin au fost făcute în anul 1973.
        Lucrarea era de mult aşteptată de către autorităţile locale, bazinul urmând a fi plasat în dreptul farurilor vechi ale portului, cu scopul de a uşura operaţiunile portuare ale navelor maritime. În 1975 au început primele lucrări de dragaj, materialul dragat fiind refulat prin conducte pe malul mării. Pe zona nou formată s-a amplasat o unitate militară. În 1979, lucrările au avansat şi pe malul Bazinului s-au construit platforme de depozitare a mărfurilor, iar 1980 în s-au făcut primele operaţiuni de încărcare a mărfurilor pe nave.
        Cum se vede şi din forma lui oarecum geometrică  (zici că s-a născut dintr-un tată-dreptunghi şi o mamă-trapez), este o construcţie artificială cu dimensiuni impresionante, o lungime maximă de 660 m şi o lăţime maximă de aproximativ 500 m.




Influenţa vântului


        Între multe altele, farmecul Bazinului este că, din cele 64 de specii de peşti care trăiesc în Delta Dunării (unele dintre acestea fiind în expansiune, cum sunt crapul sau plătica, altele fiind în regresie, ca ştiuca sau linul), aici se pot pescui peste 20 de specii  în mod sportiv. Bazinul e o Dunăre staţionară, ca un golf al canalului Sulina.
        Dacă v-aţi dorit vreodată să pescuiţi în Dunăre, cu toată bogăţia ei de peşte, dar în acelaşi timp să aveţi confort ca pe lac, adică fără curenţi care târăsc montura, ridică bambina sau spală patul de nadă, Bazinul oferă ambele avantaje. Se poate arunca nadă de orice fel, fără grija că aceasta ar putea fi mutată de curenţii de fund, decât în cazuri excepţionale de furtună. În termeni marinăreşti, vântul cel mai puţin agreat de pescari este cel din direcţia N-E, la forţa 7-8, care nu-ţi lasă mari şanse de a nădi în mod eficient. Nici dacă încerci să pescuieşti la adăpost, pe malul sub vânt, nu e tocmai uşor. Totuşi, vântul acesta de N-E sau E, N-E aduce peştele din Dunăre, iar când nu depăşeşte forţa 4 (mai exact, de la forţa 2 la 4), este ideal a pescui pe latura de vest a Bazinului, cu vântul chiar din faţă.
        Peştele, după opinia mea, e atras spre acest mal odată cu suspensiile antrenate de curenţi, care de multe ori pot fi nade uşoare. În general, cu un vânt din faţă nu prea puternic, am obţinut cele mai bune rezultate şi cele mai mari capturi. Mulţi evită să pescuiască în asemenea condiţii, mai ales pe timp rece, din comoditate sau pentru simplul motiv că nu sunt obişnuiţi, dar nu ştiu ce pierd.

Nădirea

        Din experienţa mea, cea mai apreciată nadă de crap rămâne tot porumbul uscat, pus la moi, cu 24 de ore înainte sau chiar mai mult; cândva am descoperit un bob de culoare albicioasă care se cultivă în zona Olteniei. Porumbul trebuie aruncat în cantităţi relativ mari, cam 5–10 kg pe zi pentru rezultate bune, acestea simţindu-se după cel mult trei zile de aşteptare. De regulă, se balizează locul, fie unde intuim că vom prinde, fie unde ne îndrumă un localnic cu experienţă, cu veşnica baliză de plastic, cele mai bune fiind peturile de bere la 2 kg. de culoare închisă, care sunt vizibile chiar şi de la mare depărtare, pe timp atât însorit cât şi înnorat.
        De regulă se momeşte locul cu barca pentru distanţe mari de la mal şi se lansează pe nadă la punct fix. Balizele le leg cu saulă sintetică de o piatră suficient de mare pentru a nu fi mutată nici de rafalele de vânt nici de agăţarea accidentală cu cârligul. Prefer să pierd o montură decât să schimb aşezarea balizei, fiindcă balizările la distanţe de peste 50 m sunt greu de refăcut cu exactitate pe acelaşi loc. Două lansete sunt prea puţine, trei sunt prea multe, mai nou se poate pescui chiar şi cu patru !!!
        Spun asta pentru că, dacă nu ai un partener experimentat în „arta minciocăritului”, pot apare serioase probleme în timpul drilului chiar şi cu un crap de numai 5-6 kg, care, odată adus la mal, poate încurca firele între ele. Dacă vergile sunt prea moi, va fi cu atât mai greu să dirijăm un asemenea exemplar spre mincioc. Peştele e foarte viguros, având hrană variată (vegetaţie, crustacee şi foarte multă scoică) şi un antrenament pe măsură, vine din Dunăre, unde curenţii în zonă sunt uneori mari, şi găseşte aici o oază de linişte, un fel de rai în timpul vieţii. Probabil că această hrană diversificată, combinată cu ceea ce oferă pescarii, mămăligi imense, aromate, tot felul de nade parfumate, seminţe şi şroturi, proteine, este, alături de apa puternic oxigenată, cauza unui gust extraordinar al cărnii peştelui.
        Nicăieri în Deltă nu am mâncat un peşte mai gustos. Fac excepţie capturile care au intrat în Bazin recent. Pe acestea, pescarii le deosebesc după culoarea închisă, puţin negricioasă. "Veteranii", care au staţionat ceva timp în această apă deosebită, au culori vii, aprinse şi, mai ales, nu au gustul de mâl al peştilor din bălţi. Un borş pescăresc pregătit din peştii prinşi aici este o grozăvie culinară.

Tehnică

        Pentru a fi aproape siguri că nu vom rata un crap mare, recomand monofilamente moi şi destul de groase, dar nu mai mult de 0,40, ca să putem lansa montura şi la o distanţă de 70-80m sau chiar mai mult. Am pescuit cu vergi puternice de 3,90 metri şi 3 livre, DAM model Andy Little, mulinete solide (eventual, cu baitrunner) şi cârlige nr. 1, 1/0, 2/0, în funcţie de sezon şi de montură. Preferatele mele erau cârligele Gamakatsu seria 3350 nr. 1. Dar, când crapul este mai mofturos sau pescarul mai nerăbdător, se pot obţine rezultate bune şi cu cârlige mai mici, cum ar fi cele nr. 2, 3 sau 4 cu tijă scurtă de la Owner.
        Altminteri, orice rabat la calitate înseamnă eşec garantat. Pe Bazin se pescuieşte cu rezultate foarte bune, uneori excelente  primăvara devreme, imediat după dezgheţ, mai ales dacă a fost o iarnă grea, cu multe sloiuri pe Dunăre –  caz rar în Sulina, unde influenţa mării îmblânzeşte iernile –  dar mai ales în septembrie-octombrie. Când este prea frig, se poate pescui la plută culisantă cu fire de maxim 0,20 cu vergi tip match  de 4,20 metri, stil „sheffield”, sau feeder 3,90 metri, cu rezultate foarte bune pe cârlige nr. 4, 6 sau 8, cu momeli foarte moi şi în mod evident atractive, lansate pe un pat de nadă făcut cu cel puţin două zile mai devreme. Am avut rezultate excelente atât în noiembrie, cât şi la început de decembrie, iar primăvara devreme s-au obţinut rezultate spectaculoase pe feeder cu viermuşi.

Monturi şi reţete

        Indiferent de sezon, aş recomanda să se folosească o montură cu fir de păr şi un singur cârlig, montură din ce în ce mai răspândită la noi. Evitaţi însă monturile acelea care se vând prin târgurile noastre, făcute de negustori care le ataşează tot felul de biluţe, inele, agrafe, de parcă ar vrea să-l facă pe crap mecanic şi îi arată diverse ansamble, care de care mai ciudate – acestea justifică doar preţul piperat din piaţă. Montura trebuie să fie cât mai simplă, fină, dar şi robustă, şi să se confunde cu mediul, rămânând vizibil doar ce trebuie să înghită peştele. La Bazin, apa este foarte limpede, în comparaţie cu alte locuri, şi fără prea multă vegetaţie la distanţe mari de mal, datorită adâncimii.
        Pe montura cu fir de păr, în locul porumbului, am adaptat şi un fel de boilies pe care le prepar acasă dintr-o mămăliguţă făcută din mălai unguresc fin, răcită în prealabil şi frământată cu făină albă de grâu. Jumătate din compoziţie o folosesc la confecţionarea unor plăcuţe pe care le pun să fiarbă până plutesc, iar după ce se răcesc le pudrez cu făină şi le ţin la rece, luând la pescuit doar cât îmi trebuie. Cealaltă jumătate din compoziţie o frământ până încorporează suficientă făină şi nu mai e lipicioasă, o împart pe din două şi din jumătate fac bile cu diametrul de aproximativ 14 mm, pe care le fierb până se ridică la suprafaţă, apoi le pescuiesc din cratiţă cu o spumieră şi le pun la zvântat pe o tavă de plastic. După răcire, le aşez într-o cutie cu câteva linguri de făină, le agit bine pentru pudrare si le păstrez la rece. Rezultatul sunt nişte boiliesuri cauciucate, care rezistă şi 24 de ore în apă. În sfârşit, ultima parte a compoziţiei o frământ cu făină în continuare, atât cât poate ea încorpora, şi fac bile cu diametrul de maxim 25 mm, pe care le fierb şi le păstrez la fel. Cu acestea din urmă, am avut mari „necazuri” la început, linii rupte, pești mari pierduți. Bilele, se pot face în diferite culori şi arome, care se pot amesteca fie în mămăliga iniţială, fie în timpul fierberii. Rezultatul diferitelor combinaţii sunt o colecţie întreagă de asa zis boiliesuri, care dau rezultate, de multe ori uimitoare. În general, evit nadele şi monturile care mi-ar putea aduce un peşte mic în cârlig, prefer să aştept mai mult, am şi timpul necesar pentru că locuiesc aici. Nu sufăr pescarii care folosesc monturile „arici” sau „bombele” cu multe ace şi nici nu-i înţeleg de ce doresc să dea din mâini ca nebunii, scoţând plătici, babuşti sau caraşi.
        Un aspect de care trebuie să ţinem seama este acela al agăţătorilor. Cum am spus, Bazinul a fost un timp centrul de operări nave al Portului Liber Sulina, de la bordul navelor aruncându-se în apă tot felul de obiecte, care acum au devenit agăţători. Aici se pot pierde monturi costisitoare şi mai ales crapi, fiindcă dacă pescarii nu ştiu de întotdeauna de existenţa agăţătorilor, vă asigur că peştii ştiu! Nu strică, înainte de a va alege un vad, să pieptănaţi fundul apei cu o montură cu plumb greu, ca să vedeţi ce obstacole sunt din larg către mal. E interesant că a doua jumătate a laturii de sud, o zonă în care eu am avut cele mai mari capturi, este şi zona cu fundul cel mai accidentat, fiindcă aici a staţionat pentru mai mulţi ani un parc de nave, care din fericire a fost mutat cu ani în urmă.
        Aici s-au prins, pe monturi de crap (curios lucru!), după înnădire cu boilies, porumb şi alte mirodenii, şi bucăţi frumoase de somn. Şi tot aici am prins, acum trei ani, cel mai mare crap al meu, pe care l-am apreciat ca având aproximativ 25kg (ştiind foarte bine cum arată unul de 17 kg cântărit cu câteva zile înainte): peştele a eşuat pe un plan înclinat în formă de jumătate de potcoavă, construit de mine din pietriş şi nisip nu foarte fin, i-am desgăţat cârligul, m-am întors cu spatele să las cu atenţie lanseta pe un fultan de stuf, să nu se zgârie, şi, din nefericire, un binevoitor l-a „eliberat” înainte să-l cântărim. Norocul este că s-a filmat drilul! 
        Dar asta este o altă poveste, pe care am spus-o de atâtea ori, încât mi se pare că am banalizat totul în aşa hal, că mi-e ruşine mie că am fost eu acela care a ratat o ocazie aşteptată mai bine de 40 de ani. Să mai amintesc şi că, pe latura de sud a bazinului, fost înregistrată acum câţiva ani şi cea mai mare captură a unei plătici, de 4,7 kg, prinsă de un prieten, Alexandru Pleşcan.

Planuri de viitor

         Anii trecuti, pe Bazin s-a făcut curăţenie. Câte o epavă rămasă ici colo a fost scoasă şi dusă la fier vechi şi urmează să fie adâncită intrarea în Bazin, care acum este colmatată şi nu depăşeşte ca adâncime 2 m decât pe partea estică a acesteia, unde de curând s-a dragat pe o lungime de aproximativ 60 m, o lăţime de 15-16 m şi o adâncime de 4,5 m. 
        Aştept să văd la toamnă ce peşti vor intra din Dunăre. Rămâne doar să ni se permită în continuare să pescuim liber în acest loc şi, în acelaşi timp, să nu se permită pescuitul industrial, deşi poate că asta va părea o cerere prea exagerată din partea noastră. Dacă s-a putut concesiona o rezervaţie de proporţiile întregii delte pentru pescuit comercial, de ce s-ar păstra un loc ca Bazinul Mare doar pentru pescarii sportivi?
ultima editare la data de 12.01.2013

2 comentarii:

  1. va multumesc pentru pasiunea cu care povestiti. mi-ar face placere sa va cunosc candva...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc la rându-mi pentru răbdarea dvs. în a lectura...
      Numărul meu de telefon este afişat în mod public pe site. Cu plăcere, când veţi crede de cuviinţă ne vom cunoaşte.

      Ștergere

Flag Counter - Start: 01.10.2013

Flag Counter